ACTE NECESARE
Primul act de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani

La împlinirea vârstei de 14 ani, minorul se prezintă la ghișeul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, însoțit de unul dintre părinți sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistență socială sau de persoana căreia i-a fost încredințat în plasament, pentru a solicita eliberarea primului act de identitate.

Actele se prezintă în original - nu se acceptă copii legalizate.

  • Cererea pentru eliberarea actului de identitate:
    • se obține de la ofițerul de serviciu sau se descarcă Anexa 1 și se listează pe o singură foaie A4, față-verso;
    • se completează de minor și se va semna în fața lucrătorului de la ghișeu de către minor și de către părinte sau de reprezentantul său legal;
  • Certificatul de naștere al minorului - original;
  • Actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal
  • Certificatul de căsătorie al părinților / Hotărârea de divorț / Certificat de divorț însoțit de acordul parental privind stabilirea domiciliului minorului / Hotărârea de plasament familial - original;
  • Chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate - 7 lei - se poate achita pe www.ghiseul.ro (dovada poate fi direcționată pe adresa de email evp@primariapascani.ro), poșta română sau la Serviciul taxe și impozite locale din cadrul Primăriei Pașcani.


IMPORTANT  

Domiciliul minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește statornic / la reprezentantul său legal / la persoana fizică ori juridică la care este încredințat în plasament.

În situația în care părinții au domicilii diferite, cererea pentru eliberarea actului de identitate se semnează de părintele la care minorul are domiciliul, în condițiile legii.

Pentru minorul care, deși a fost încredințat, prin hotărâre judecătorească, unuia dintre părinți, locuiește statornic la celălalt părinte, se solicită declarația de consimțământ a părintelui căruia i-a fost încredințat, din care să rezulte că este de acord ca în actul de identitate al minorului să fie înscrisă adresa la care acesta locuiește statornic.

Declarația poate fi dată la ghișeu, în prezența personalului serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, iar în situațiile în care părintele nu se poate prezenta la ghișeu, declarația trebuie să fie autentificată la notarul public sau, după caz, la misiunea diplomatică a României din statul în care acesta se află.

Cetățenii români aflați în străinătate pot depune cererea pentru eliberarea primului act de identitate împreună cu documentele prevăzute de lege la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din statul respectiv.

 

Descarcă fișierele atașate


Close Search Window