Nr. 16692 din 01.11.2017
Anunţ de participare pentru acordarea de finanţare nerambursabilă în baza Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul 2017 pentru domeniul culte Municipiul Paşcani face cunoscută intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă, pentru anul de execuţie bugetară 2017 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate activităţilor nonprofit de interes general în baza Legii 350/2005. Finanţările nerambursabile se acordă conform H.C.L. nr. 168 din 31.10.2017,
privind rectificarea Bugetului local de venituri si cheltuieli şi a Programului obiectivelor de investiţii, cu finanţare de la bugetul local şi alte surse de finanţare al Municipiului Paşcani pentru anul 2017, pentru domeniul:

  • culte – în valoare de 300.000 lei

Informaţiile privind condiţiile de finanţare şi procedura de selecţie a proiectelor sunt prevăzute în
Ghidurile definanţare nerambursabilă din fondurile publice ale municipiului Paşcani, alocate pentru susţinerea unor activităţi nonprofit de interes general -
 aprobate prin H.C.L. nr. 106 din 31.05.2013. Acestea se pot obţine de la Primăria Municipiului Paşcani – Compartiment Sport, Cultură, Culte sau de pe site-ul instituţiei
www.primariapascani.ro.g Solicitanţii vor depune documentaţia prevăzută în
Ghidul solicitantului în două exemplare (original şi copie) la Registratura Primăriei municipiului Paşcani, Strada Şefan cel Mare nr. 16. Conform art. 20 alin. (1) din Legea 350/2005,
în cazul în care, din motive de urgenţă, respectarea termenului prevăzut la alin. (1) ar cauza prejudicii autorităţii finanţatoare, aceasta are dreptul de a accelera aplicarea procedurii de selecţie de proiecte prin reducerea numărului de zile, dar nu la mai puţin de 15 zile. Necesitatea sesiunii de urgenţă este motivată de urgentarea procedurilor pentru depunerea dosarelor de proiecte în vederea acordării finanţării în ultimul trimestru al anului fiscal 2017. Perioada de depunere a proiectelor:
03 noiembrie – 20 noiembrie 2017. Data limită de depunere a proioectelor de finanţare nerambursabilă este de 20 noiembrie 2017, ora 16.00. Dosarele depuse după data menţionată mai sus nu vor fi eligibile. De asemenea, nu se vor accepta completări la dosarele proiectelor depuse. Evaluarea şi selecţia dosarelor depuse se vor efectua de către Comisia de analiză şi selecţie a proiectelor în perioada
21 – 23 noiembrie 2017. Soluţionarea contestaţiilor depuse se vor face de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor, în condiţiile legii.    

Primar,


Ing. Dumitru Pantazi

     
Citeste anunt

 

Descarcă fișierele atașate


Close Search Window