ANUNŢ CONCURS,
Primăria Municipiului Paşcani, cu sediul în Paşcani, judeţul Iaşi, Str. Ştefan cel Mare, nr. 16, organizează
concurs
de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de
inspector, clasa I, gradul profesional
principal din cadrul Serviciului Buget Financiar Contabilitate, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani în data de
11.12.2018 la ora
10,00 – proba scrisă şi în termen de maxim 5 zile lucratoare de data susținerii probei scrise
–
interviul.
Probele stabilite pentru concurs: selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul instituţiei în termen de
20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, partea a III-a (până la data de
28.11.2018 inclusiv, ora
15,30). Coordonatele de contact pentru primirea dosarelor de concurs: municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, Str. Ştefan cel Mare, nr. 16, telefon 0232/762300, interior 111, fax 0232/766259, adresa de e-mail:
personal@primariapascani.ro.
Condiţiile de participare la concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de
inspector, clasa I, gradul profesional
principal din cadrul Serviciului Buget Financiar Contabilitate : -candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din
Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare; -studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în
domeniul ştiinţelor economice; -condiţii de vechime de minim
5 ani, în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.
Bibliografia
în vederea participării la concurs. Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora:
1. Constituţia României, republicată;
2. Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici,
(r2), cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Legea contabilităţii nr. 82/1991,republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
7. Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
8. Ordin 1.917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia,cu modificarile si completarile ulterioare;
9. Ordonanta nr. 119/1999
privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
10. Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu, cu modificările şi completările ulterioare;
11. Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritatilor sau institutiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
12. Ordinul nr. 2169/2009 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1917/2005;
13. Ordinul nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare ;
14. Ordinul nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii. Condiţiile de desfăşurare a concursului, condiţiile de participare la concurs, bibliografia stabilită și atribuțiile prevăzute în fișa postului se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul
www.primariapascani.ro. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0232/762300, interior 111- compartiment Management Resurse Umane. Condiţii generale de participare la concurs pentru toate funcţiile publice : Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii prevăzute de art. 54 din
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare: a) are cetăţenia română şi domiciliul în România; b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi; d) are capacitate deplină de exerciţiu; e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate; f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică; g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice; h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege. Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul Primăriei municipiului Paşcani şi trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din
H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare : 1. formularul de înscriere, prevăzut în anexa nr. 3 la
G. nr. 611/2008 care se obţine de la secretariatul comisiei; 2. curriculum vitae, modelul comun european; 3. copia actului de identitate; 4. copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor acte care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări; 5. copie a diplomei de master sau de studii postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, după caz; 6. copia carnetului de muncă și după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice; Modelul orientativ al adeverinţei este prevăzut în anexa nr. 2D la H.G. nr. 611/2008. Adeverinţele care au un alt format decât cel prevăzut trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexa nr. 2D şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor. 7. copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului, care să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului si calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice; 8. copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare pentru efort fizic, în cazul funcțiilor publice pentru a căror ocupare este necesară îndeplinirea unor condiții specifice care implică efort fizic și se testează prin probă suplimentară; 9. cazierul judiciar ( acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire); 10. declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste calitatea sau lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia; Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs sau în copii legalizate.
Atribuţiile prevăzute în fișa postului de
inspector, clasa I, gradul profesional principal din cadrul Serviciului Buget Financiar Contabilitate
:
Atribuţiile postului 6): 1. Raspunde de inregistrarea in contabilitate a operatiunilor cronologic si sistematic potrivit planului de conturi si Normelor emise de Ministerul Finantelor folosind modelele Registrelor si formularelor comune privind activitatea contabila respectand normele metologice privind intocmirea si utilizarea acestora; 2. Raspunde de intocmirea corecta si la timp a balantei de verificare pe total institutie ( in colaborare) si va ajuta la intocmirea Situatiilor financiare si a Bilantului; 3. Raspunde de legalitatea tuturor operatiunilor contabile efectuate; 4. Raspunde de remediera eventualilor neconcordante existente in extrasele de cont, in termen de 3 zile, pentru toate conturile a caror evidenta este asigurata la compartimentul Financiar, pentru care efectueaza plata; 5. Inregistreaza in contabilitate, în ceeaşi zi sau cel tirziu a doua zi, registrul de casa in colaborare cu persoana care are atributii de inregistrare a veniturilor in numerar prin contul casa si verifica zilnic soldul, 6. Verifica, în mod obligatoriu, documentele de încasări şi plati predate de casier, precum şi dacă soldul înscris în registrul de casa este stabilit corect. 7. In cazul operatiunilor de incasari, verificarea se face pe baza înregistrărilor din registrul de casa şi a foilor de varsamint cu chitanţa. 8. În cazul operaţiunilor de plati se verifica dacă sumele înscrise în registrul de casa corespund cu cele din documentele prezentate, ca: state de retribuţii, liste de plata şi alte asemenea, urmărindu-se cu aceasta ocazie dacă sumele depuse la banca sau la celelalte instituţii de credit, reprezentind drepturi băneşti neachitate, au fost stabilite corect şi dacă restituirea lor a avut loc în termen. 9. In cazul plăţile în numerar care au la baza documente nejustificative legale, deşi sunt prevăzute cu semnatura primitorului, nu se iau în consideraţie pentru justificarea soldului în numerar existent în casa, iar sumele corespunzătoare se considera lipsa de casa. În aceasta situaţie se iau măsurile de recuperare prevăzute de lege, iar dacă fapta constituie infracţiune, se sesizează organele de urmărire penală. 10. Numerarul existent în casierie, nejustificat cu cecuri, chitanţe sau alte documente legale, se considera plus în casa şi se vărsa la buget in condiţiile stabilite de Ministerul Finanţelor. 11. Raspunde de organizarea contabilitatii sintetice si analitice a urmatoarelor conturi.
Provizioane:
- „ Provizioane” , contul 151
Stocuri de materii si materiale:
- “ Materiale consumabile”, contul 302 pentru conturile de finantare de la bugetul local de care raspunde prin prezenta fisa de post,
- „Materiale de natura obiectelor de inventar”, contul 303 pentru conturile de finantare de la bugetul local de care raspunde prin prezenta fisa de post,
Conturi de terti,furnizori si conturi asimilate:
- ‘’ Furnizori’’, contul 401, pentru furnizorii conturilor de finantare de la bugetul local de care raspunde prin prezenta fisa de post.
Clienti si conturi asimilare:
- “Clienti”, Contul 411
Debitori si creditori diversi, debitori si creditori ai bugetelor:
- “Debitori peste 1 an- creante comerciale”, cont 461.02.01;
- “ Creante ale bugetului local” , contul 464;
Conturi de regularizare si asimilate:
- “ Venituri inregistrate in avans”, contu 472, pentru activitatile finantate
- “ Decontari din operatii in curs de clarificare”, contul 473.01.09 pentru
Conturi la trezorerii si institutii de credit:
- “Imprumuturi pe termen scurt”, contul 519;
Disponibil al bugetelor:
- ‘’ Disponibil din sumele colectate’’ contul 529
Casa si alte valori:
- “Bonuri valorice pentru carburanti auto” contul 532.04 pentru conturile de finantare de la bugetul local 61 – Politia Locala
- “Bonuri valorice pentru tichete de masa” contul 532.06 pentru conturile de finantare de la bugetul local 61 – Politia Locala
Disponibil din fonduri cu destinatie speciala:
- “Disponibil din fonduri cu destinatie speciala”, contul 550
- “Disponibil din alocatii bugetare cu destinatie speciala”, contul 551
- “Disponibil pentru sume de mandat si sume in depozit”, contul 552
Urmatoarele conturi de cheltuieli pentru conturile de finantare de la bugetul local de care raspunde prin prezenta fisa de post:
- „ Cheltuieli privind stocurile”, cont 60x
- „ Cheltuieli cu lucrarile si serviciile”, cont 61x
- „ Cheltuieli cu alte servicii executate de terti”, cont 62x
- „Cheltuieli cu alte impozite, taxe si varsaminte asimilate” , cont 63x
- „ Alte cheltuieli operationale”, cont 65x
- „ Cheltuieli financiare”, cont 66x
- „ Alte cheltuieli finantate din buget”, cont 67x
Finantari, subventii, transferuri, alocatii bugetare cu destinatie speciala, fonduri cu destinatie speciala.
- ‘’ Finantarea de la buget’’ conturile.
Alte venituri operationale:
- „Venituri din creante reactivate si debitori diversi”, contul 714
Venituri fiscale:
- „Impozit pe venit, profit si castiguri din capital de la persoane fizice”, contul 731
- „Impozite si taxe pe proprietate”, contul 734;
- „Impozite si taxe pe bunuri si servicii” ,contul 735;
- „Alte impozite si taxe fiscale”, contul 739;
Venituri nefiscale:
- „Venituri din proprietate” , contul 750;
- „Venituri din vanzari de bunuri si servicii”, cont 751;
- „ Venituri din subventii”, contul 772;
- „ Finantarea din fonduri externe nerambursabile postaderare”, contul 775;
- „ Venituri din contributia nationala aferenta programelor/proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile”, contul 778;
- „ Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului”
Atributii generale: 1.Participa la lucrarile comisiilor in care este nominalizata de catre conducerea Primariei Municipiului Pascani; 2.Se conformeaza dispozitiilor date de primar si viceprimar cu exceptia cazurilor in care se considera ca sunt ilegale. In acest caz este obligat sa motiveze lipsa de conformare, in scris; 3.Realizeaza lucrari primite verbal sau in scris de la sefii ierarhici superiori; 4.Intocmeste raspunsuri la corespondenta specifica sarcinilor de serviciu; 5.Asigură păstrarea şi arhivarea documentelor pe care le intocmeste. 6.Asigura respectarea normelor PSI si de protectia muncii ; 7.Respectă prevederile normelor interne şi procedurilor de lucru privitoare la postul său; 8.Are obligatia cunoasterii, respectarii si indeplinirii obiectivelor Serviciului Buget, Financiar, Contabilitate, a Regulamentului de organizare si functionare al Serviciului Buget, Financiar, Contabilitate, precum si al Primariei municipiului Pascani; 9.Participa la simpozioane si seminarii, la cursuri de perfectionare si la alte asemenea activitati; 10.Colaboreaza cu serviciile si compartimentele din cadrul Primariei municipiului Pascani pentru desfasurarea in bune conditii a activitatii; 11.Conlucreaza permanent cu seful de serviciu si cu colegii pentru realizarea corecta a lucrarilor ce ii revin la termenele stabilite; 12.Raspunde de realitatea, exactitatea si legalitatea operatiilor economice care rezulta din efectuarea sarcinilor ce le executa. 13.Asigură baza de date pentru transpunerea datelor în calculator şi ori de câte ori se ivesc disfuncţionalităţi în programul informatic , cât şi a tehnicii de calcul, duce la cunoştinţa conducerii şi responsabilului din partea serviciului informatizare pentru activitatile mai sus mentionate; 14.Delegarea de atributii si competenta, pe perioada concediului de odihna se va face in scris in cererea de concediu. 15.Pastreaza secretul de serviciu si confidentialitatea in legatura cu datele, informatiile sau documentele de care ia cunostinta in executarea atributiilor ce-i revin; 16.Participa la elaborarea procedurilor operationale de lucru si raspunde de implementarea acestora si a procedurilor de sistem, in conformitate cu standardele de management /control intern; 17.Respecta cerintele documentelor de sistem calitate aplicate conform SR EN ISO 9001:2008. 18.Comunica RMC sau sefului ierarhic superior orice neconformitate depistata in cadrul Municipiului Pascani,cu privire la sistem,produs sau proces, in conformitate cu cerintele standardului SR EN ISO 9001:2008; 19.Îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege, alte acte normative, hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Paşcani, dispoziţii ale primarului municipiului.
Citeste anunt