JUDETUL IAȘI
MUNICIPIUL PAȘCANI
A N U N Ţ
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003, privind transparența decizională în administraţia publică, republicată, Primarul Municipiului Paşcani propune spre dezbatere publică textul complet al PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE privind stabilirea agendei cu problemele identificate în vederea eleborării politicilor publice pentru domeniile: educație, sănătate, asistență socială, mediu și transport aferente proiectului „Soluții integrate, mecanisme şi proceduri pentru fundamentarea deciziilor, planificarea strategică și simplificarea procedurilor administrative la nivelul Municipiului Pașcani”- Cod SMIS 136308, însoțit de referatul de aprobare nr. 17728/08.09.2021 al inițiatorului proiectului de hotărâre - Primarul municipiului Pașcani, de Raportul de specialitate nr. 17729/08.09.2021 întocmit de Compartimentul Programe Europene și Atragerea de Fonduri Structurale și Compartimentul Juridic și Contencios. proiect de hotărâre ce urmează a fi supus spre aprobare Consiliului Local al municipiului Paşcani.
Proiectul de hotărâre a fost afişat la sediul Municipiului Pașcani din strada Ștefan cel Mare nr. 16 şi publicat pe pagina de internet în data de 23.09.2021 , conform Procesului verbal nr. 18921/23.09.2021.
Persoanele interesate, asociațiile de afaceri, alte asociații legal constituite pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, cu privire la proiectul de act normativ, la sediul Primăriei municipiului Pașcani – Registratură/Compartimentul Informare, Consiliere și Relații cu Societatea Civilă, respectiv în format electronic pe adresa de e-mail apl@primariapascani.ro, până pe data de 05.10.2021.
PRIMARUL MUNICIPIULUI PAŞCANI
MARIUS-NICOLAE PINTILIE