ANUNȚ
Având în vedere faptul că la data de 02.05.2022 a intrat în vigoare Legea nr.105 pentru modificarea și completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă vă aducem la cunoștință prevederile art.10, alin.(9)
ʺSe interzice modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă.
Certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule.
Nulitatea se constată de către ofiţerii de stare civilă, funcţionarii din cadrul D.G.E.P. sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor ori ofiţerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră ale României.ʺ
Prin urmare vă solicităm ca certificatele de stare civilă prezentate pentru depunerea documentelor în vederea eliberării cărții de identitate să nu fie plastifiate.