JUDETUL IAȘI
MUNICIPIUL PAȘCANI
A N U N Ţ
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003,privind transparența decizională în administraţia publică, republicată, Primarul Municipiului Paşcani propune spre dezbatere publică textul complet al
PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE
privind administrarea taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice și juridice în Municipiul Pașcani și aplicarea Planului tarifar aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 86/09.08.2012 privind însușirea unor documente aprobate în cadrul ședinței Adunării Generale ADIS Iași din data de 25.05.2012, însoțit de expunerea de motive nr. 21456/12.12.2018 a inițiatorului proiectului de hotărâre - Primarul municipiului Pașcani, de Raportul de specialitate nr. 21457/12.12.2018 întocmit de Direcția Economică, Compartimentul Juridic și Contencios, Serviciul Taxe și Impozite Locale și Unitatea de Monitorizare a Serviciilor Publice, proiect de hotărâre ce urmează a fi supus spre aprobare Consiliului Local al municipiului Paşcani. Proiectul de hotărâre a fost afişat la sediul propriu al Primăriei municipiului Pașcani din strada Ștefan cel Mare nr. 16 şi publicat în data de 12.12.2018, conform Procesului verbal nr. 21492/12.12.2018. Persoanele interesate, asociațiile de afaceri, alte asociații legal constituite pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, cu privire la proiectul de act normativ, la sediul Primăriei municipiului Pașcani – Compartimentul Consiliere, Informare, și Relații cu Societatea Civilă, respectiv în format electronic pe adresa de e-mail
office@primariapascani.ro, până pe data de
31.01.2019.
PRIMARUL MUNICIPIULUI PAŞCANI
ING. DUMITRU PANTAZI
Citeste anunt
Proiectul de HOTARARE
Expunerea de motive
Raport de specialitate