TOATE ACTELE SE PREZINTĂ ÎN ORIGINAL!

DOVADA ADRESEI DE DOMICILIU SE POATE FACE CU UNUL DINTRE URMĂTOARELE DOCUMENTE:

a) acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ (a se vedea mai jos);

b) declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spațiu, însoțită de unul dintre documentele prevăzute la lit.a);

c) declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de nota de verificare a polițistului de ordine publică, prin care se certifică existența unui imobil cu destinație de locuință, faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) si b); pentru minorii și persoanele fizice puse sub interdicție, declarația se dă și se semnează de către părinți sau de către reprezentanții lor legali;

d) documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol.

 

ACTE ÎNCHEIATE ÎN CONDIȚIILE DE VALIDITATE PREVĂZUTE DE LEGISLAȚIA ROMÂNĂ ÎN VIGOARE, PRIVIND TITLUL LOCATIV:

- contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil tip locuință;

- contractul de donație a unui imobil tip locuință;

- contractul de vânzare-cumpărare sau de donație a unui imobil tip locuință cu clauza de abitație, uz sau uzufruct viager,

- contractul de schimb de locuințe;

- contractul de construire a unui imobil tip locuință, însoțit de procesul-verbal de predare-primire a locuinței sau de recepție preliminară;

- contractul (convenția) de partaj voluntar;

- contractul de întreținere sau contractul de rentă viageră;

- certificatul de moștenitor;

- hotărârile judecătorești, rămase definitive și irevocabile, privind: - partajul unui imobil tip locuință; - atribuirea dreptului de proprietate a unui imobil cu destinație de locuință; - retrocedarea unui imobil; - constatarea uzucapiunii imobiliare;

- hotărârile/ordonanțele de adjudecare a unui imobil cu destinația de locuință;

- contracte de închiriere (locațiune) care au ca obiect un imobil tip locuință: - din fondul locativ de stat; - proprietate personală (înregistrat la Administrația Finanțelor Publice sau la notar); - proprietate a unei persoane juridice;

- contractul de comodat (împrumutul de folosință) a unui imobil cu destinația de locuință, încheiat la notar;

- extras de carte funciară, actualizat (să nu fie mai vechi de 30 zile);

- titluri de proprietate înscrise în Registrul de Inscripțiuni și Transcripțiuni Imobiliare;

- autorizația de construcție a unui imobil tip locuință, însoțit de procesul-verbal de predare-primire a locuinței sau de recepție preliminară;

- adeverință eliberată de primărie, valabilă 30 de zile de la data emiterii, din care să rezulte ca solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol (atât pentru mediul rural, cât și cel urban).

 

INFORMAȚII UTILE

- Dacă solicitantul nu este titularul spațiului de locuit, găzduitorul va prezenta actul de proprietate în original, va completa și semna pe verso-ul cererii pentru eliberarea actului de identitate, în fața lucrătorului de la ghișeu;

- Dacă găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, declarația de primire în spațiu poate fi consemnată la notarul public, în prezența polițistului de la postul de poliție - pentru mediul rural, sau la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate;

- În procura dată de proprietarul unui imobil trebuie să se specifice, fără drept de echivoc, acceptarea de către proprietar a stabilirii domiciliului unei anumite persoane în locuința care este proprietatea sa. În această situație trebuie prezentat și actul de spațiu în original;

- Procura generală de administrare a unui imobil nu dă dreptul administratorului să-și stabilească domiciliul în imobilul respectiv sau să-și dea acordul pentru stabilirea domiciliului unor terțe persoane;

- Dacă dovada adresei de domiciliu / de reședință se face cu contractul de închiriere încheiat în condiții de validitate (înregistrat la Administrația Finanțelor Publice sau la notar), nu se mai solicită declarația proprietarului spațiului de locuit;

- Dacă dovada adresei de domiciliu / de reședință se face cu contractul de închiriere din fondul locativ de stat solicitantul trebuie să figureze la rubrica „Titularul contractului de închiriere” sau „Persoane care locuiesc împreună cu titularul contractului de închiriere”;

- Dovada adresei de domiciliu nu se poate face cu un precontract de vânzare-cumpărare, care este doar o promisiune și nu o transmitere a dreptului de proprietate;

- Schimbarea domiciliului unei persoane, într-un imobil închiriat unei alte persoane nu se realizează pe baza declarației chiriașului, ci a proprietarului;

- În situația în care proprietarul spațiului de locuit este o persoană juridică, pe lângă actul de proprietate al imobilului mai trebuie prezentate: statutul societății și acordul reprezentantului legal privind stabilirea domiciliului;

- În cazul în care sunt neconcordanțe între adresa înscrisă în acte și adresa reală este necesar a se prezenta un „Certificat de nomenclatură stradală” eliberat de către Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei;

- Dacă nudul proprietar solicită eliberarea actului de identitate, în acest caz este necesară declarația uzufructuarului/habitantului; ca dovadă a adresei de domiciliu;  În cazul în care uzufructuarul/habitantul unui imobil solicită eliberarea unui act de identitate, nu este necesară declarația nudului proprietar.

 - Pentru persoanele din Pașcani care dețin contract de vânzare-cumpărare pentru apartamente ANL, dar nu au achitat integral prețul imobilului, este necesar acordul Primăriei Pașcani pentru stabilirea domiciliului la adresa respectivă.

Close Search Window