Nr. 12321 din 22.07.2020
 
Anunţ de participare pentru acordarea de finanţare nerambursabilă în baza Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul 2020 pentru domeniul tineret, sport   Municipiul Paşcani face cunoscută intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă, pentru anul de execuţie bugetară 2020 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate activităţilor nonprofit de interes general în baza Legii 350/2005. Finanţările nerambursabile se acordă conform H.C.L. nr. 22 din 20.02.2020,
privind aprobarea Bugetului local de venituri si cheltuieli şi a Programului obiectivelor de investiţii, cu finanţare de la bugetul local şi alte surse de finanţare al Municipiului Paşcani pentru anul 2020, pentru domeniul:
       - Tineret, sport – în valoare de
50.000 lei Informaţiile privind condiţiile de finanţare şi procedura de selecţie a proiectelor sunt prevăzute în
Ghidurile definanţare nerambursabilă din fondurile publice ale municipiului Paşcani, alocate pentru susţinerea unor activităţi nonprofit de interes general -
 aprobate prin H.C.L. nr. 106 din 31.05.2013. Acestea se pot descărca de pe site-ul instituţiei
www.primariapascani.ro. Solicitanţii vor depune documentaţia prevăzută în
Ghidul solicitantului în două exemplare (original şi copie) la Registratura Primăriei municipiului Paşcani, Strada Şefan cel Mare nr. 16. Perioada de depunere a proiectelor:
27 iulie – 27 august 2020. Data limită de depunere a proiectelor de finanţare nerambursabilă este de
27 august 2020, ora 16.00. Dosarele depuse după data menţionată mai sus nu vor fi eligibile. De asemenea, nu se vor accepta completări la dosarele proiectelor depuse. Evaluarea şi selecţia dosarelor depuse se va efectua de către Comisia de analiză şi selecţie a proiectelor în perioada
28 august – 04 septembrie 2020. Decizia comisiei de analiză ți selecție va fi publicată pe site-ul primăriei, urmând ca în perioada
05 – 08 septembrie 2020, solicitanții să aibă posibilitatea depunerii de contestații. Soluţionarea contestaţiilor depuse se vor face de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor, în condiţiile legii.    

Primar,


Ing. Dumitru Pantazi

 
Citeste anunt
Ghidul de finantare pentru proiecte culturale
Ghidul de finantare pentru proiecte sportive  

 
Close Search Window