Primăria Municipiului Paşcani, cu sediul în Paşcani, judeţul Iaşi, Str. Ştefan cel Mare, nr.16, organizează
concurs
de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, gradul profesional debutant in cadrul Serviciului Urbanism şi Amenajări Teritoriale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani în data de

07.05.2015 la ora
10,00 – proba scrisă şi în data de
11.05.2015 la ora
10,00
interviul.
Probele stabilite pentru concurs: selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu . Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul instituţiei în termen de
20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, partea a III-a (până la data de
27.04.2015 inclusiv, ora 16,00).
Condiţiile de participare la concursul pentru ocuparea functiei publice de executie vacante de  consilier, clasa I, gradul profesional debutant din cadrul Serviciului Urbanism şi Amenajări Teritoriale; -candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din
Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare; -studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
Bibliografia
în vederea participării la concurs. Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora :

1.
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
2. Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici,
(r2), cu modificările şi completările ulterioare ;
3. Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicată;4
4. Legea nr. 10 / 1995

privind calitatea in constructii, cu modificările şi completările ulterioare ;
5. Legea nr. 350/2001  privind amenajarea teritoriului si urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare ;
6. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare ;
7. Ordinul 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, cu modificările şi completările ulterioare ;
8.
Ordinul MLPAT nr. 176/N/2000 de aprobare a Ghidului privind metodologia de elaborare si continutul-cadru al Planului Urbanistic Zonal;
9. H.G. nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism, republicata, cu modificările şi completările ulterioare;
10. H.G. nr. 300 din 2 martie 2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare sau mobile, cu modificările şi completările ulterioare;
11. Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (de la art. 602 – pâna la art. 772);
12. H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare;
13.
H.G. nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare - Anexa 4 - REGULAMENT privind urmarirea comportarii in exploatare, investitiile in timp si postutilizarea constructiilor;
               
  Condiţiile de desfăşurare a concursului, condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul
 
www.primariapascani.ro. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0232/762300, interior 111-  compartiment Management Resurse Umane. Condiţii generale de participare la concurs pentru toate funcţiile publice : Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii prevăzute de art. 54 din
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare: a) are cetăţenia română şi domiciliul în România; b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi; d) are capacitate deplină de exerciţiu; e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate; f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică; g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice; h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege. Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul Primăriei municipiului Paşcani şi trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49  din
H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare : 1. formularul de înscriere, prevăzut în anexa nr. 3 la
H.G. nr. 611/2008 care se obţine de la secretariatul comisiei; 2. copia actului de identitate ; 3. copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări; 4. copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi după caz în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice; 5. cazierul judiciar ( acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire); 6. adeverinţă care să ateste  starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate, care să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului si calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice; 7. declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică;   Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs .  
Descarca document

 

Descarcă fișierele atașate


Close Search Window