Primăria Municipiului Paşcani, cu sediul în Paşcani, judeţul Iaşi, Str. Ştefan cel Mare, nr.16, organizează
concurs
de recrutare pentru ocuparea pentru ocuparea unor funcţii publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani în data de
03.06.2014 la ora
10,00 – proba scrisă şi în data de
05.06.2014 la ora
14,00
interviul.
Probele stabilite pentru concurs: selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu . Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul instituţiei în termen de
20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, partea a III-a (până la data de 19.05.2014 inclusiv, ora 16,00).
Condiţii generale de participare la concurs pentru toate posturile :

  •  - candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.


188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare . Concursul se organizează pentru ocuparea următoarelor 7 funcţii publice de execuţie vacante :
1.
consilier clasa I, gradul profesional superior din cadrul Serviciului Administraţie Publică :

  •  - studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă

durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă ;

  •  - vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice:minimum 9 ani;


2.
inspector, clasa I, gradul profesional debutant din cadrul Compartimentului Consiliere, Informare şi Relaţii cu Societatea Civilă:

  •  - studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă ;


3.
inspector, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Compartimentului Informatizare :

  •  - studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă

durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în unul din următoarele domenii: - informatică -inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii -ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei;

  •  - vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice:minimum 1 an;


4.
consilier juridic, clasa I, gradul profesional principal din cadrul Compartimentului Juridic si Contencios :

  •  - studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă

durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;

  •  - vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice:minimum 5 ani;

 
5.
consilier juridic, clasa I, gradul profesional debutant din cadrul Compartimentului Juridic si Contencios :

  •  - studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă

durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;  
6.
inspector, clasa I, gradul profesional principal din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei, Compartiment Evidenţa Persoanei :

  •  - studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă

durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

  •  - vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice:minimum 5 ani;


 
7.
inspector, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei, Compartiment Stare Civilă:

  •  - studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă

durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

  •  - vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice:minimum 1 an;

 
Bibliografia
în vederea participării la concurs. Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora:
1.
consilier clasa I, gradul profesional superior din cadrul Serviciului Administraţie Publică : Legea nr. 215/2001
privind administraţia publică locală, republicat
ă,
cu modific
ă
rile şi completările ulterioare; Legea nr. 188/1999
privind Statutul functionarilor publici, (r2), cu modific
ă
rile şi completările ulterioare ; Legea nr. 7/2004
privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicata;
Legea nr. 52/2003
privind transparenta decizionala in administratia publica republicată, cu modificarile si completarile ulterioare; Legea nr. 393/2004
privind Statutul alesilor locali, cu modificarile si completarile ulterioare; Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative,

republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Legea nr. 544/2001
privind liberul acces la informatiile de interes public
,
cu modificari si completari ulterioare; HG nr. 123/2002
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public; O.G. nr. 27/2002
privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor,
cu modificari si completari ulterioare;  
2.
inspector, clasa I, gradul profesional debutant din cadrul Compartimentului Consiliere, Informare şi Relaţii cu Societatea Civilă:
1. Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 2.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici,
(r2), cu modificările şi completările ulterioare; 3.Legea nr. 7/2004
privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicata;
4.
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public
,
cu modificarile si completarile ulterioare; 5.
H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public; 6. O.G. nr. 27/2002
privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor,
cu modificari si completari ulterioare; 7.
O.U.G.  nr. 27/2003 -privind procedura aprobării tacite, cu modificările şi completările ulterioare
; 8.
Legea Arhivelor Nationale nr. 16/1996, cu modific
ă
rile şi completările ulterioare;  
3.
inspector, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Compartimentului Informatizare : 1
. Legea nr. 215/2001
privind administraţia publică locală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare; 2. Legea  nr. 188/1999 
privind statutul funcţionarilor publici,
(r2)
, cu modificarile si completarile ulterioare; 3. Legea nr. 7/2004
privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicata 4.
H.G. nr. 1007/2001
pentru aprobarea Strategiei privind informatizarea   administraţiei publice; 5. Legea 455/2001
privind semnătura electronică, cu modificările şi completările ulterioare;
 
Cunoştinţe de specialitate: 1. Configurare reţele (TCP/IP, Net Bios, IPX/SPX) 2. Instalare/configurare servere reţea (Windows 2008 Server, Windows 2000 Server, Windows NT Server) 3. Limbaje de programare: Visual Fox Pro, C#, Visual Basic, PHP 4.Baze de date : Microsoft SQL, MySQL, PostgreSQL, Access, Fox Pro; 5. Microsoft Office, Open Office, 6.Conceptul de Internet şi Intranet.
 
4.
consilier juridic, clasa I, gradul profesional principal din cadrul Compartimentului Juridic si Contencios: 1. Constitutia Romaniei; 2. Legea nr. 215/2001 privind administraţia publica locala, republicata, cu modificările si completările ulterioare; 3. Legea  nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; 4. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; 5. Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificarile si completarile ulterioare; 6. Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; 7. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; 8. Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; 9. Codul Civil:  - Cartea I - Despre persoane,  Titlurile I – V; - Cartea a III-a Despre bunuri, Titltu I, Titlul III si Titlul VI; 10. Codul de Procedura Civila  - Cartea I, Cartea II-a, Cartea a V-a; 11.Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; 12. Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea <LLNK 11991    18 10 201   0 34>Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificarile si completarile ulterioare; 13. Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare; 14. Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare; 15. Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare.  
5.
consilier juridic, clasa I, gradul profesional debutant din cadrul Compartimentului Juridic si Contencios: 1. Constitutia Romaniei; 2. Legea nr. 215/2001 privind administraţia publica locala, republicata, cu modificările si completările ulterioare; 3. Legea  nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; 4. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; 5. Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificarile si completarile ulterioare; 6. Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; 7. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; 8. Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; 9. Codul Civil:  - Cartea I - Despre persoane,  Titlurile I – V; - Cartea a III-a Despre bunuri, Titltu I, Titlul III si Titlul VI; 10. Codul de Procedura Civila  - Cartea I, Cartea II-a.  
6.

inspector, clasa I, gradul profesional principal din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei, Compartiment Evidenţa Persoanei : 1.Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ; 2.Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, (r2), cu modificările şi completările ulterioare ; 3.Legea nr. 7/2004
privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicata; 4.Legea nr. 677/2001
pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare; 5.O.G. nr. 84/2001
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, cu modificarile si completarile ulterioare; 6.O.U.G. nr. 97/2005
privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor romani, republicată cu modificarile si completarile ulterioare; 7.H.G. nr. 1375/2006
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor romani;  
7.

inspector, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei, Compartiment Stare Civilă: 1.Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ; 2.Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, (r2), cu modificările şi completările ulterioare ; 3.Legea nr. 7/2004
privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicata; 4.Legea nr. 677/2001
pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare; 5.O.G. nr. 84/2001
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, cu modificarile si completarile ulterioare; 6. Legea nr. 119/ 1996
cu privire la actele de stare civila , cu modificările şi completările ulterioare ; 7.H.G. nr. 64/2011
pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă ;   Condiţiile de desfăşurare a concursului, condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul
 
www.primariapascani.ro. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0232/762300, interior 111-  compartiment Management Resurse Umane.   Condiţii generale de participare la concurs pentru toate funcţiile publice : Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii prevăzute de art. 54 din
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare: a) are cetăţenia română şi domiciliul în România; b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi; d) are capacitate deplină de exerciţiu; e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate; f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică; g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice; h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.   Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul Primăriei municipiului Paşcani şi trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49  din
H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare : - formularul de înscriere, prevăzut în anexa nr. 3 la H.G. nr. 611/2008 care se obţine de la secretariatul comisiei; - copia actului de identitate şi ale altor acte de stare civilă(certificat de naştere, casătorie,livret de familie, livret militar); - copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări; - copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi după caz în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice; - cazierul judiciar ; - adeverinţă care să ateste  starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate, care să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului si calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice; - declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică; - aviz neuropsihiatric; - curriculum vitae; - declaraţia pe propria răspundere care să ateste faptul că  semnatarul nu a fost destituit dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; dosar cu şină sau de încopciat.   Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs .  
Descarca document

 

Descarcă fișierele atașate


Close Search Window