Wisdom of Life

Biblioteca Municipala Pascani

MISIUNE

• Biblioteca Municipală Paşcani serveşte – în principal – interesele de informare, studiu, lectură, educaţie şi recreere ale utilizatorilor, prin servicii care asigură accesul nediscriminatoriu la propriile fonduri (colecţii si baze de date), precum şi la alte surse, accesibile ei din exterior.

• Pentru a-și îndeplini misiunea sa esenţială, biblioteca constituie, prelucrează, organizează, dezvoltă, conservă si valorifică ştiinţific, conform resurselor alocate şi intereselor utilizatorilor, colecţii reprezentative de carte, periodice și alte documente purtătoare de informaţii, din orice domeniu al cunoştinţelor umane.

BIBLIOTECA IN TIMP

• În anul 1950, s-a înfiinţat Biblioteca Orăşenească, funcţionând iniţial în localul Casei de Cultură “Mihail Sadoveanu”, ca serviciu public al Primăriei Paşcani. Dispunea atunci de 3500 volume.

• Din 1960, e instalată în actualul sediu, de pe str. Mihail Kogălniceanu.

• În data de 3 februarie 2009, Biblioteca Municipală Paşcani s-a transformat în instituţie de cultură, obţinând personalitate juridică.

BIBLIOTECA IN CIFRE

Colecţii: 122 623 documente

Dintre care:

• Cărţi (nr. volume): 113 714

• Periodice (număr unități de inventar): 8180

• Documente audiovizuale: 612

• Colecţii electronice: 117

Utilizare şi utilizatori

• Utilizatori înscrişi: 2541

• Utilizatori activi: 1819

• Documente împrumutate: 20 533

• Informaţii si referinţe oferite: 2397

• Vizite la bibliotecă: 9289

• Rezervări de titluri: 768

• Utilizarea bibliotecii de la distanţă (prin telefon, postă, fax): 1764

• Programe si evenimente culturale: 20

• Expoziţii: 13

Personalul bibliotecii: 5 angajaţi

• Personal de specialitate: 4

• Personal de întreţinere si deservire: 1

Date contact

Adresa: Str. Mihail Kogălniceanu nr. 10, 705200-Pascani, Jud. Iaşi, România

Tel / Fax: +40.232.765.050

E-mail: bibliotecapascani@yahoo.com

Program cu publicul

Luni – Vineri: 9.00 – 15.00

Sâmbătă: 9.00 – 13.00

SERVICII OFERITE

Servicii gratuite

• Eliberarea Permisului de intrare pentru pensionari;

• Imprumutul de documente la domiciliu prin secţia de împrumut;

• Consultarea (utilizarea) documentelor în sălile de lectură;

• Rezervarea titlurilor care nu sunt disponibile în momentul solicitării;

• Prelungiri ale termenului de împrumut;

• Asistenţa de specialitate pentru cercetarea si consultarea cataloagelor alfabetice si sistematice pe fişe sau în sistem informatizat;

• Informarea bibliografică si comunitară;

• Organizarea de programe culturale, evenimente, expoziţii, activităţi educative etc.

Servicii cu plată

• Copii xerox după documente de bibliotecă care nu fac parte din Patrimoniul cultural naţional;

• Eliberarea Permisului de intrare; pentru pensionari, serviciul este gratuit;

• Bibliografii, la cerere, cu grad înalt de dificultate (doctorate, masterate, licenţe etc.);

• Listări la imprimantă;

• Transfer de documente electronice pe suport magnetic;

• Inscripţionare CD (pe suportul utilizatorului);

• Închiriere spaţii expunere.

Înscrierea la bibliotecă

• Biblioteca este accesibilă tuturor cetăţenilor indiferent de vârstă, naţionalitate, sex, rasă.

• Accesul în bibliotecă are loc în baza Permisului de intrare.

Permisul de intrare

• Este nominal si netransmisibil;

• Se eliberează numai după achitarea unei taxe de 5 lei; pensionarii sunt scutiţi de la plata acestei taxe.

• Este valabil 5 ani de la data înscrierii;

• Se vizează anual.

• Permisul cu acces general este valabil la toate punctele de servicii.

• Permisul cu acces limitat (utilizatori nerezidenţi în municipiul Paşcani sau suburbii) este valabil numai pentru Sala de lectură.

• În caz de pierdere a permisului, se eliberează un duplicat pentru care se achită contravaloarea acestuia.

Acte necesare pentru eliberarea Permisului de intrare:

• buletin de identitate;

• paşaport (pentru cetăţenii străini);

• certificat de naştere (pentru copiii până la 14 ani);

• cupon de pensie.

Copiii până la 14 ani pot fi înscrişi ca utilizatori de către unul din părinţi (sau de tutore), pe baza actelor mai sus menţionate.

CONDITII GENERALE PRIVIND IMPRUMUTUL DOCUMENTELOR

Împrumut pentru public

• Pot beneficia de împrumut la domiciliu doar cetăţenii cu domiciliul stabil în municipiul Pașcani și suburbii;

• Fiecare utilizator poate împrumuta, o dată, maximum 3 cărţi;

• Fiecare împrumut se acordă pe o durată de maximum 20 zile, cu posibilitate de prelungire;

• Publicaţiile solicitate vor fi verificate de utilizatori înainte de împrumut. Orice neregulă (pagini lipsă, decupaje, conţinut schimbat etc.) va fi semnalată pe loc bibliotecarului pentru a nu întâmpina neplăceri la restituirea lor.

Consultarea publicaţiilor

• Accesul în Sala de lectură este posibil în baza Permisului de intrare pentru toate persoanele, indiferent de domiciliu.

• Publicaţiile care fac parte din fondurile Sălii de lectură, se consultă pe loc si nu se scot în nici un caz din bibliotecă.

• Numărul publicaţiilor care pot fi solicitate este nelimitat.

• Publicaţiile solicitate vor fi verificate de utilizatori înainte de împrumut. Orice neregulă (pagini lipsă, decupaje, degradare fizică, conţinut schimbat etc.) va fi semnalată pe loc bibliotecarului pentru a nu întâmpină neplăceri la restituirea lor.

Obligaţiile utilizatorilor

• Să respecte Regulamentul serviciilor pentru public .

• Să informeze corect asupra datelor personale.

• Să respecte termenul de împrumut la domiciliu.

• Să aibă o atitudine civilizată faţă de personalul bibliotecii si bunurile puse la dispoziţie pentru informare, lectură si studiu, să păstreze linistea, ordinea si curăţenia în bibliotecă.

• Să restituie documentele de bibliotecă în starea în care le-au primit. Este interzis schimbul documentelor de bibliotecă între utilizatori, atât cele ce se studiază în Sala de lectură, cât și cele împrumutate la domiciliu.

• Să asigure igiena cărţilor împrumutate si să informeze biblioteca asupra îmbolnăvirilor de natură contagioasă.

• În sălile de studiu ale bibliotecii este interzisă intrarea persoanelor a căror ţinută vestimentară contravine normelor de igienă personală.

• Este interzis fumatul în interiorul clădirii.

• Se interzice consumul alimentelor si folosirea telefoanelor mobile în incinta bibliotecii.

Sancţiuni pentru încălcarea Regulamentului pentru public

• Pentru încălcarea Regulamentului pentru public se suspendă Permisul de intrare la bibliotecă pe o perioadă determinată, în funcţie de gravitatea cazului.

• Utilizatorul care a deteriorat una sau mai multe publicaţii împrumutate este obligat, fără întârziere:

– să procure această publicaţie (aceeaşi ediţie) sau una mai nouă

– să achite contravaloarea documentului pierdut sau deteriorat, conform Legii 334/2002.

• Orice operaţiune de împrumut este suspendată până la soluţionarea restituirii sau despăgubirii.

• Pentru utilizatorii minori, despăgubirile vor fi suportate de către giranţi.

• Depăşirea termenului de împrumut se penalizează cu achitarea taxei stabilite pentru fiecare volum (0.10 lei / zi întârziere).

Arhive lunare